Tangoul trădării...

 de Florina Vitiuc Caraivan

Era singură la o masă retrasă, venise să asculte muzică de calitate. Îi plăcea acel restaurant pentru că se cântau cafe-uri și clienților li se permitea să danseze, iar ei îi plăcea să-i privească, să le urmarească trăirile... Tânjea după vremuri demult apuse, trăia în trecut pentru că prezentul era mort. Tangoul pentru ea a fost un mod de a se iubi, firea ei pasională se contopea cu dansul. Mister, seducţie, trădări şi iertări... clipe de acalmie ce dispar în vâltoarea pasiunii... rugăminte şi poruncă în acelaşi timp... a trăit pe rând, dar împreună, învinsă și învingătoare, puternică şi slabă... când implorând, când conducând... tango pentru tot şi tango... degeaba... S-a sfârșit! Și a înmormântat sufletul, aici în acest loc, iar acum îl omagia....îi oferea amintiri, dar nu ale ei, ci ale altora... 

Mergea fără vreo destinație... Nu-i păsa de ploaia de afară, sufletul lui era inundat de lacrimile ei, a lui, barca rațiunii s-a scufundat în apele adânci ale sentimentelor... Cine spunea că bărbații sunt puternici, era un mincinos... Durea tare, îi venea să strige la trecători :"Tu știi cum doare sufletul, știi că durerea este de moarte"... "Mi-a spus într-o zi că în ea dragostea se naște din nevoia de a iubi, iar eu sunt un guru care o inițiază în artele iubirii. Avea o gingășie pură, surâsul ei îmi încălzea inima, era delicată în gesturi, chiar și atunci când ne iubeam era ca o balerină care executa schemele unui balet perfect. Părea atât de puternică și era atât de vulnerabilă, îi iubeam naivitatea. Îmi spunea că a doua pasiune după mine este scrisul... Nu scria bine, dar îmi plăcea când își încrețea fruntea și se concentra să iasă bine. Mi-a găurit sufletul și-a intrat acolo, am zis că în ea am găsit veșnicia, dar nu am fost decât un popas pe un drum anevoios care îl pacurgea ea. Simțea gheara trădării... De ce ai dat Doamne omului, suflet? De ce nu ai lăsat omul de lut fără sentimente.... 

Ceva l-a făcut să intre în acel restaurant, era o forță care-l atrăgea, o șoaptă care-l chema. Când a intrat privirea i-a alergat spre masa retrasă unde ședea ea. Cine ești tu? O întrebă telepatic... Se așază la o masă întrebându-și mintea de ce l-a îndemnat aici... Formația cântă piesa "Por una cabeza” Ceva l-a ridicat de pe scaun și l-a împins înspre masa ei. 
-Dansezi? 
-Domnule, dansul se simte apoi se dansează. 
-Și ce ar trebui să simt la acest dans? 
-Dragoste, ură, atracție, repulsie, credință, păcat, trădare, mândrie, umilință... Simți aceasta domnule? - Da! 
-Eu nu împărtășesc aceste sentimente, domnule. Eu exist, dar nu trăiesc viața, eu nu o iubesc, pentru că nu știu a mă iubi pe mine însămi. Sunt un pustiu într-o mare mulțime.